Cartea abundenței - John Randolph Price
Îţi doreşti mai mulţi bani şi mai multă prosperitate în viaţa ta? Dacă da, atunci treci de la conştiinţa efectului (a materialităţii) la cea a Cauzei (a spiritualităţii). Ori de câte ori conferi putere unui efect, tu îi conferi propria ta putere personală. Cu alte cuvinte, îi permiţi efectului să aibă o putere asupra ta. Au banii putere? Dacă răspunzi prin da, înseamnă că tu eşti cel care le-ai transferat această putere, devenind sclavul lor. Cum s-ar spune, ai inversat rolurile!
Adevărata Sursă de bani este Prezenţa Interioară – Sinele dinlăuntrul tău, nu mintea ta raţională sau gânditoare. SinguraSursă a oricărei forme de abundenţă este Prezenţa Divină dinlăuntrul tău. Atât timp cât mintea ta se focalizează asupra acestei Cauze, fluxul energiei (abundenţei) va curge liber în viaţa ta. Invers, atât timp cât te vei focaliza asupra efectelor, tu vei bloca automat acest flux. Cu cât vei deveni mai impersonal în ceea ce priveşte sursa de provenienţă a banilor tăi (slujbă, salariu, comisioane, investiţii, partenerul de viaţă, etc.), cu atât mai personal te vei raporta la adevărata Sursă a banilor tăi. Cu alte cuvinte, cu cât vei cultiva o relaţie mai strânsă cu Sinele tău Divin, cu atât mai mare va fi abundenţa din viaţa ta.